Duminică, 6 martie 2011, am fost invitat la o emisiune moderată de Vitalie Condraţchi, unde am discutat, în principal, situaţia din justiţie după schimbarea conducerii în Consiliul Superior al Magistraturii. Nu am abordat deliberat probleme „sensibile” ce ţin de „funcţionalitatea” AIE sau alegerea preşedintelui, deoarece lucrurile şi aşa sunt complicate şi nu cred că este cazul ca cineva să mai toarne gaz pe foc. În cadrul acestei emisiuni, am discutat o serie de subiecte care m-aş fi aşteptat să fi suscitat interesul public. Spre exemplu, am explicat de ce a fost demis preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, de ce judecătorul moldovean la CEDO a decis să nu mai participe la concursul pentru preşedinţia Curţii Supreme de Justiţie. Credeam că presa va dori să afle de ce o „alianţă pentru integrare europeană” nu doreşte ca în fruntea justiţiei să vină un judecător de la CEDO?
În mod surprinzător, un anumit portal de ştiri a reţinut o remarcă, pe care am făcut-o tangenţial, referitoare la evenimentele din 7 aprilie 2009. Ideea era următoarea: „Nu a existat niciun precedent în lume când tulburări în masă de genul celor de la Chişinău să fi fost punctate univoc într-un fel sau altul.” Nu am văzut şi nici nu văd nimic efervescent în această remarcă. Este punctul meu de vedere, pe care l-am argumentat de mai multe ori în cadrul diferitor emisiuni şi evenimente publice, fapt care nu a suscitat interesul public. Nici de această dată nu cred că ar fi provocat mare interes public, dacă ideea expusă de mine în cadrul emisiunii date, nu ar fi fost redată într-o manieră manipulatorie, cu scopul de a servi ca şi suport pentru plasarea pe acelaşi portal a altor minciuni, insulte şi manipulări (cu tirajarea pe alte pagini web).
Nu am de gând să polemizez cu cei care produc asemenea „ştiri”, deoarece ştiu exact cine stă în spatele acestor ticăloşii de presă şi care este scopul lor. Nu aş fi reacţionat nici la acest matrapazlâc de doi bani, la fel cum nu am reacţionat la cele anterioare, dacă nu aş fi sesizat existenţa riscului să fie induşi în eroare oamenii integri, pentru care evenimentele din 7 aprilie chiar reprezintă o problemă, şi nu un subiect de manipulare. Citind materialul publicistului Vitalie Ciobanu am decis că este necesar să vin cu o precizare a viziunilor asupra elucidării evenimentelor din 7 aprilie.
Faptul că societatea interpretează diametral opus evenimentele din 7 aprilie este constatat de toate sondajele de opinie efectuate până în prezent. O bună parte a societăţii consideră că la 7 aprilie a avut loc o revoltă a tinerilor, iar o altă parte, la fel de numeroasă, consideră că a avut loc o tentativă de lovitură de stat. Atitudinile diametral opuse în interiorul societăţii faţă de evenimentele din 7 aprilie reprezintă o situaţie de fapt, care are mai multe explicaţii.
Ne place nouă sau nu, în Moldova fiecare trăieşte cu adevărul propriu despre lumea care îl înconjoară – limba vorbită, identitatea etnică, religie, istorie, orientarea geopolitică, 28 iunie 1940, al doilea război mondial, războiul de pe Nistru, etc. Mai nou, această listă a fost completată şi cu interpretarea evenimentelor din 7 aprilie 2009. Deocamdată, nu am văzut semnalmente că cineva ar fi gata să îmbrăţişeze un adevăr absolut în detrimentul propriului adevăr.
Spre deosebire de ştiinţele exacte, nu cred că putem vorbi de adevăr absolut atunci când interpretăm fenomene istorice, sociale sau politice. În mod special, această ipoteză este valabilă în cazul societăţilor post-totalitare, unde există o mentalitate colectivă labilă, extrem de receptivă la minciuni şi manipulare, dublată de o incapacitate de a accepta anumite adevăruri, mai cu seamă cele neplăcute. La Chişinău, cel ce manipulează mai bine, de regulă, pretinde că spune adevărul absolut.
Nu am descoperit ieri acest „specific” al mentalităţii noastre colective. Iată de ce am considerat mereu şi consider şi acum că, pentru a putea construi un stat funcţional, este necesar de a imuniza societatea moldovenească împotriva minciunii şi manipulării. Anume de aceasta, în activitatea mea publică am încercat să spun oamenilor adevărul, inclusiv atunci când este riscant din punct de vedere politic. Sigur că ar fi fost mai simplu să pasez responsabilitatea pe seama cuiva sau să declar ceva de genul: „să nu creadă cei care vor să ascundă adevărul despre 7 aprilie că vor reuşi să evite banca acuzaţilor!”. Publicul ar fi aclamat acest mesaj…, dar în asemenea mod mi-aş fi adus şi eu contribuţia la ticăloşirea în continuare a societăţii din care fac parte şi la care ţin.
Publicistul Vitalie Ciobanu nu a fost de acord că, atunci când am vorbit despre „adevărurile” părţilor implicate în acele evenimente, nu am formulat măcar nişte supoziţii în legătură cu adevărul ascuns în spatele violenţelor stradale de acum doi ani. Într-adevăr, nu am formulat nici un fel de supoziţii şi nu am făcut-o din trei motive: în primul rând, nu am avut un context potrivit, deoarece în emisiunea cu pricina nu s-a discutat subiectul „7 aprilie”, acesta fiind abordat tangenţial, în al doilea rând, eu nu sunt procuror ca să acuz pe cineva şi în al treilea rând, întotdeauna am dezaprobat supoziţiile deşarte sau aluziile opace după care apriori nu survine nimic. Este mai bine ca, în problemele de urmărire penală, să apară public procurorul cu argumente ce susţin acuzaţiile împotriva lui X, Y sau Z, decât să apară un politician cu declaraţii trase de păr referitoare la tot soiul de „conspiraţii împotriva democraţiei” organizate de „anumite grupuri de persoane”, ale căror „interese le cunoaştem, dar pe care le vom numi la timpul potrivit”.
Printre altele, V.Ciobanu s-a arătat mirat de faptul „...că ministrul Tănase nu a evocat, pentru a-şi acoperi mai convingător neputinţa, şi asasinarea neelucidată a preşedintelui J.-F. Kennedy” (neputinţa de a elucida evenimentele din 7 aprilie – n.a.).
Şi aici, maestre, când vorbim de neputinţă, trebuie să ştim cine şi cu ce se ocupă în această ţară. Ministrul Justiţiei nu este şeful procurorilor, judecătorilor şi poliţiştilor. Ministerul Justiţiei este o instituţie civilă care nu face justiţie, ci promovează politici în justiţie. Veţi fi de acord că de la promovarea politicilor în justiţie şi până la neputinţa de a elucida evenimentele din 7 aprilie este o anumită distanţă…, ca să nu zic mai mult.
Mai jos vreau să enunţ exhaustiv unde am avut competenţa legală să intervin în „problematica 7 aprilie” şi cum am intervenit. Mă voi referi la fapte fără să le comentez:
1. Am reglementat toate dosarele la CEDO legate de evenimentele din 7 aprilie, evitând condamnarea Republicii Moldova la CEDO şi am dispus plata tuturor compensaţiilor morale către persoanele arestate şi torturate care au depus plângeri la Curtea Europeană.
2. Am demis judecătorii care au judecat tinerii în comisariate. (Sistemul de justiţie este singurul care a disponibilizat persoanele implicate în evenimentele din 7 aprilie, fără ca acestea să revină în funcţie).
3. Am condus comisia guvernamentală specială care a decis să ofere compensaţii victimelor evenimentelor din 7 aprilie, inclusiv mamei lui Damian Hâncu şi ex-deputatului Valentina Cuşnir, care timp de un an nu reuşiseră să obţină audienţă nici la un demnitar de stat. (De altfel, aceasta a fost singura comisie instituită la nivel guvernamental în problema evenimentelor din 7 aprilie).
Acestea au fost competenţele legale pe care le-am avut în calitate de Ministru al Justiţiei în contextul dosarului „7 aprilie” şi, în limitele lor, mi-am exercitat mandatul.
Bineînţeles că există şi dintre cei care îmi reproşează că nu am „apăsat” judecătorii pentru „a-i băga la dubă” pe cei pe care îi consideră ei vinovaţi. Dacă cineva înţelege funcţionarea unui regim democratic prin „apăsatul” asupra judecătorilor, atunci eu sunt de altă părere.
Ar fi bine ca presa să se intereseze ce au făcut şi alţi demnitari în limitele competenţelor pe care le au pentru a apropia survenirea „momentului adevărului”. În acest context, mi-am amintit de un episod comico-tragic, pe care sunt convins că maestrul V. Ciobanu o să-l înţeleagă. La 1 decembrie 2009, am fost invitat la sărbătoarea naţională a României. Mare mi-a fost mirarea să-l văd în sală printre invitaţi pe ex-vicecomisarul de Buiucani, Rodion Budeanu. Cred că vi-l amintiţi. Este poliţistul care a arestat şi mai apoi a expulzat din ţară cei doi cetăţeni români Radu Popescu şi Răzvan Cazacu (consultanţi politici ai PLDM în campania electorală din 2009), iar în ziua alegerilor din 5 aprilie 2009 a arestat-o pe candidatul pe lista de deputaţi PLDM în Parlament N. Azizov. Nu am putut afla pentru ce merite faţă de statul român a fost invitat cetăţeanul Rodion Budeanu la recepţia de 1 decembrie... Cine ştie, poate datorită faptului că la două luni de la instalarea noului guvern, deja lucra în aparatul central al MAI şi fusese avansat în grad.
Tot în contextul survenirii „momentului adevărului”, societatea trebuie să cunoască şi care sunt perspectivele reale ale survenirii acestuia.
1. Comuniştii au condus Republica Moldova după 7 aprilie încă aproape jumătate de an. Oare nu a mirat pe nimeni faptul că în documentele desecretizate nu figura mai nimic esenţial legat de evenimentele din 7 aprilie? Sau crede cineva că administraţia comunistă nu a gestionat documentar această situaţie? Crede cumva cineva că timp de jumătate de an comuniştii au păstrat careva posibilităţi pentru a-i incrimina penal şi proba în instanţă vinovăţia pentru evenimentele din 7 aprilie? Eu unul cred altfel.
2. În dimineaţa zilei de 8 aprilie eram în faţa Parlamentului, unde am văzut angajaţii unei companii de construcţii care încărcau cu lopeţile gunoiul în camioane, dar nu am văzut niciun criminalist care să adune probe..., fără de care condamnarea în instanţă nu poate surveni, în mod legal bineînţeles. (Pentru comparaţie, la World Trade Center criminaliştii americani au făcut cercetări şi adunat probe timp de opt luni de zile).
3. Un ultim aspect pe care nu pot să nu-l menţionez. Clasa politică trebuie să decidă ce este mai important pentru societate: tragerea la răspundere penală a vinovaţilor pentru evenimentele din 7 aprilie şi pentru crimele comise în cei opt ani de guvernare comunistă, sau cochetăriile dezgustătoare însoţite de miorlăituri scârboase în jurul lui Voronin, în schimbul celor 42 de voturi în Parlament?
Cautând răspuns la aceste întrebări, este lesne de înţeles scepticismul meu faţă de statuarea unui adevăr absolut în privinţa evenimentelor din 7 aprilie 2009. Timpul va demonstra dacă am avut dreptate sau nu.
PS Gândurile pe care le-am înşirat mai sus nu sunt o replică sau o reacţie la materialul lui Vitalie Ciobanu, pe care îl respect şi pe care îl consider unul dintre cei mai de vază reprezentanţi ai intelectualităţii basarabene. Am un singur regret în legătură cu reacţiile dlui Vitalie Ciobanu la acea frântură din emisiune care se referea la evenimentele din 7 aprilie. Aş fi preferat ca dumnealui să-mi ceară detalii despre această declaraţie, dar să nu se bazeze exclusiv pe o „ştire”, care, în realitate, din start a fost concepută ca un instriment de manipulare în scopuri care nu au nicio legătură cu evenimentele din 7 aprilie, cu valorile democratice şi parcursul european al ţării noastre. Pentru a înţelege ce am în vedere, vă recomand să citiţi acest articol http://www.timpul.md/articol/marsava-bucatarie-cum-se-prepara-o-porcarie-de-presa-21178.html
Altfel
13/03/2011 at 10:46
Imi place cind un ministru al justitiei vorbeste despre sondaje sociolgice, diverse forme ale „adevarului”. Comod, nu? Sunt incintat. Bravo Felat.