John Locke susţinea că logica este anatomia gândirii. Nu a ajuns marele filosof britanic să vadă care este logica reformelor la moldoveni, căci, în mod sigur, venea cu o altă definiţie.

Deşi nu sunt în ţară, am urmărit cu atenţie schimbul de replici dintre actorii politici pe marginea subiectului creării de către Preşedintele interimar, dl Marian Lupu, a Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept.

Fiind solicitat de presă, am decis să înşir aceste rânduri ce cuprind punctul meu de vedere asupra compatibilităţii funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale cu cea de membru al Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept.

Ani în şir, judecătorii Curţii Constituţionale au fost incluşi în diverse comisii şi consilii constituite de Guvern, Parlament sau Preşedintele ţării. Participarea judecătorilor Curţii Consituţionale în aceste foruri avea ca scop prevenirea elaborării unor norme a priori neconstituţionale. Niciodată această situaţie nu a ridicat careva semne de întrebare până când, la prima şedinţa a Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, nu s-a invocat faptul că dl Dumitru Pulbere, Preşedinte al Curţii Constituţionale, şi subsemnatul nu putem face parte din Consiliu.

Motivul invocat a fost unul cu totul special, care ar merita premiul Pulitzer, nu alta: eventualele opinii expuse de judecătorii Curţii Constituţionale pot fi, eventual, puse la baza unor decizii care, eventual, pot fi luate în consideraţie de Guvern şi aprobate eventualele proiecte care, fiind transmise în Parlament, eventual, pot fi votate în două lecturi şi care mai apoi…, eventual, pot fi contestate de opoziţia parlamentară la Curtea Constituţională şi pot, eventual, genera o stare de incompatibilitate pentru Preşedintele Curţii Constituţionale, dl D. Pulbere, şi pentru subsemnatul la examinarea unor eventuale contestări.

Chiar nu vreau să supăr pe nimeni spunând că acest ciclu de “eventualităţi logice succesive” mi se aseamănă uluitor de mult cu povestea drobului de sare (zisă şi Prostia Omenească), despre anticiparea a ceea ce nu se ştie dacă se va întâmpla...

Sincer să fiu, am privit această abordare “extravagantă” a problemei compatibilităţii cu o doză de umor. Am fost prea mulţi ani în politică să nu ştiu că stupiditatea are şi ea dreptul la viaţă, iar atunci când vrei să torpilezi ceva, orice inepţie poate servi ca argument.

Nu am crezut că va urma ceva după vociferarea teoriei „incompatibilităţii”. Dar, din păcate, lucrurile au evoluat. Mă refer la declaraţia dnei Judecător Valeria Şterbeţ, făcută pentru Publika TV, că “magistraţii nu ar trebui să facă parte din această structură, deoarece ar putea să se expună pe marginea proiectelor, care ulterior ar putea fi contestate la Curte”. Mai apoi, a urmat declaraţia Preşedintelui Curţii Constituţionale, dl Dumitru Pulbere, prin care a anunţat retragerea sa din Consiliul naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept.

În mod firesc, am fost asaltat cu întrebări din partea presei cum voi proceda eu în situaţia dată. Pentru a răspunde la această întrebare, am decis să consult temeiurile legale. Au fost invocate trei prevederi legale, după cum urmează:

CONSTITUŢIA REPUBLICII MOLDOVA

Articolul 139. Incompatibilităţi

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată retribuită, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.

Este evident că norma constituţională nu este aplicabilă în cazul calităţii de membru al Consiliului deoarece aceasta nu este o funcţie retribuită.

LEGEA PRIVIND CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Articolul 15. Incompatibilităţi

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată retribuită, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.

Prevederile Legii privind Curtea Constituţională, de asemenea, nu sunt aplicabile în cazul dat, din acelaşi motiv, deoarece calitatea de membru al Consiliului nu este o funcţie retribuită.

CODUL JURISDICŢIEI CONSTITUŢIONALE

Articolul 27. Recuzarea

(1) Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate participa la examinarea cauzei şi urmează să fie recuzat dacă:

a) a participat ca factor de decizie la adoptarea actului sesizat, excepţie făcând elaborarea şi adoptarea Constituţiei;

b) şi-a expus în public părerea despre constituţionalitatea actului contestat.

(2) Dacă există condiţiile alin. (1), judecătorul Curţii Constituţionale este obligat să-şi declare recuzarea.

Codul Jurisdicţiei Constituţionale prevede două temeiuri de incompatibilitate pentru judecătorii Curţii Constituţionale. Primul temei constă în „participarea ca factor de decizie la adoptarea actului sesizat”. Acest temei nu este aplicabil în cazul dat, deoarece membrii Consiliului nu pot adopta careva acte normative care pot fi sesizate la Curtea Constituţională.

Al doilea temei ţine de „expunerea în public a părerii despre constituţionalitatea actului contestat”. Şi această prevedere legală nu este aplicabilă cazului de faţă, deoarece Consiliul este un organ consultativ şi are rolul de a asigura analiza multidimensională a reformei justiţiei şi altor instituţii de forţă. Un consiliu cu un asemenea mandat nu are cum să pună în discuţie acte deja adoptate care, respectiv, „pot fi contestate”. Prin urmare, problema este una falsă şi este invocată cu totul în alt scop decât grija pentru imparţialitatea judecătorilor Curţii Constituţionale. Prietenii ştiu la ce mă refer.

Judecătorii Curţii Constituţionale şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie mereu au fost implicaţi în toate procesele de creaţie legislativă a acelor proiecte care vizează funcţionarea şi organizarea sistemului judecătoresc. Voi face o mică incursiune în istoria noastră recentă.

În anul 2000, am avut ocazia să fiu conducătorul unui proiect al Naţiunilor Unite care avea ca scop elaborarea proiectului de lege privind procuratura. În acest scop, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 662 din 11 iulie 2000 despre constituirea Grupului de lucru pentru elaborarea proiectului de lege privind procuratura. Conducătorul Grupului de lucru era Ministrul Justiţiei de la acea vreme, dna Valeria Şterbeţ. În acest grup de lucru a fost inclus şi Judecătorul Curţii Constituţionale, dl Gheorghe Susarenco. Accentuez, este vorba de elaborarea şi nu despre discutarea conceptuală a unor proiecte de reformă. Sunt mai bine de 11 ani de atunci, dar nimănui nu-i trecu prin cap să invoce o eventuală incompatibilitate a dlui Gh. Susarenco.

În istoria mai recentă am avut încă un precedent – constituirea Comisiei pentru reforma constituţională, prin Decretul Preşedintelui nr. 83 din 1 decembrie 2009. Această comisie trebuia să elaboreze textul noii Constituţii, precum şi pachetul de legi privind modalitatea de punere în aplicare a acesteia. Din această comisie a făcut parte Judecătorul Curţii Constituţionale, dl Victor Puşcaş. Nici în acest caz, nimeni nu a invocat argumentul unei pretinse incompatibilităţi.

Şi cel mai recent caz este cel al ordinului Ministrului Justiţiei nr. 108 din 1 aprilie 2011, prin care a fost constituit Consiliul Naţional pentru Reforma Justiţiei pe lângă Ministerul Justiţiei. Din acel consiliu, de asemenea, făcea parte Preşedintele Curţii Constituţionale, dl Dumitru Pulbere. Acel consiliu s-a întrunit în întreaga componenţă şi nimeni nu a încercat măcar să pună în discuţie necesitatea şi oportunitatea participării Preşedintelui Curţii Constituţionale la elaborarea concepţiei reformei justiţiei.

Comisia de la Veneţia este un organ consultativ al Consiliului Europei alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional. În prezent, Comisia reuneşte 57 de membri, inclusiv reprezentanţi ai tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, dintre care 13 sunt judecători constituţionali (Austria, Franţa, etc.), inclusiv 8 preşedinţi de instanţe constituţionale (Ungaria, Olanda, Rusia, Croaţia, Slovacia, Bulgaria, Georgia, Armenia). Toţi aceşti judecători participă la dezbateri şi la adoptarea avizelor ce vizează conformitatea cu standardele democratice a textelor legislative din statele lor, susceptibile de a face obiectul sesizărilor privind controlul constituţionalităţii, iar acest fapt nu îi împiedică să-şi exercite mandatele de judecători constituţionali.

Nu am fost prezent la prima şedinţa a Consiliului, dar mă aşteptam la un cu totul alt scenariu, şi anume: Ministrul Justiţiei să prezinte concepţia „micii reforme” care este deja elaborată, iar Ministrul de Interne să prezinte concepţia reformei MAI, ca apoi membrii Consiliului să înceapă discuţiile asupra fondului proiectelor. Contrar aşteptărilor, am asistat la un act banal de torpilare a activităţii Consiliului şi la suspendarea procesului de reformă atât pe segmentul justiţiei, cât şi pe segmentul afacerilor interne pentru o perioadă indefinită.

Vreau să închei cu declaraţia de azi a Şefului Delegaţiei Uniunii Europene, E.S. dl Dirk Shuebel: „Luna de miere s-a terminat. Acum suntem un cuplu şi trebuie să înregistrăm progrese şi reforme”.

Această declaraţie trebuie să sune ca un avertisment foarte serios, care nu trebuie ignorat.