• Caută

Azi,

Libertate, egalitate, laicitate – elemente ale identităţii constituţionale a Republicii Moldova

Scris la data de de catre Alexandru Tănase

poza_roba_20161. Libertatea religioasă și autonomia religioasă - elemente fundamentale ale statului laic

Înainte de a trece la prezentarea subiectului propriu-zis, vreau să ne gândim împreună asupra umătoarei întrebări:

Care este înțelesul noţiuniii de libertate religioasă, libertate de conștiintă, autonomie religioasa și laicitate? Înţelegem noi oare toți la fel aceste noţiuni? Investim oare toți același conținut în acești termeni? 

Meditând asupra acestei întrebări, vom constata o situație foarte interesantă: cu cât mai tare ne vom adânci în cercetarea acestui subiect, cu atât opiniile vor fi mai diferite.

Există totuşi un tărâm, unde putem atinge un anumit consens asupra acestor noţiuni – acesta este tărâmul dreptului constituțional. Desigur, și în acest caz trebuie să ținem cont de particularităţile culturale, geografice şi istorice inerente diferitelor forme de identităţi constituţionale existente în lume.

Prin urmare, voi încerca să pun în discuţie astăzi aceste noţiuni evitând dimensiunea teologică, axându-mă mai mult la abordările specifice dreptului public, în general și a dreptului constituţional, în particular.


A. Libertatea religioasă - parte a libertății de conștiință

Libertatea religioasă reprezintă un act de credință personal, determinat de conştiinţa fiecăruia. Ca şi oricare altă manifestare de conștiință, aceasta credință religioasă trebuie să fie liberă. Libertatea religioasă este o parte a libertății de conștiință, iar separarea acestor două noţiuni este imposibilă. O convingere impusă nu va rămâne decât o manifestare exterioară, care nu poate angaja spiritul la nimic. Să ne amintim de pompoasa sărbătoare comunistă a zilei de 7 noiembrie. Statul a încercat să impună individului o convingere, care, nefiind una liberă, nu a angajat spiritul oamenilor la nimic, deoarece printr-o violentare a conştiinţei pot fi influențate anumite manifestări exterioare, dar nu şi interioare ale omului.


B. Autonomia cultelor raportată la suveranitatea statelor

Garanţia de autonomie religioasă presupune ca Biserica şi Statul să fie entităţi suverane, fiecare în domeniul său. Biserica nu are nici competenţa, nici misiunea de a administra problemele materiale ale unei naţiuni, la fel cum statul nu are nici competenţa, nici misiunea de a conduce omul spre mântuire. Statul acceptă că biserica nu poate fi indiferentă față de ceea ce se întâmpla în societate la fel cum biserica acceptă obligaţia statului de a nu împiedica dezvoltarea morală a cetățeanului. Prin urmare  garanţia  aplicării  principiului libertăţii religioase în societate constă în recunoaşterea reciprocă a sferelor de competenţă   Bisericii şi a Statului.


C. Ce este laicitatea?

Laicitatea, ca şi concept politico-juridic, presupune libertatea de conştiinţă a tuturor cetăţenilor indiferent de apartenenţa religioasă. Ea se realizează prin neutralitatea instituţiilor publice, prin separaţia între Biserică şi Stat și lipsa oricărei interferențe dintre aceste două entități.

Conform principiilor laicităţii, există o separare între sfera publică şi sfera privată. Această separare implică, la rândul ei, existenţa unei separări între cetăţenie, etnie şi apartenenţă confesională (apartenenţa confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată).

Potrivit principiului laicității, nu există cetăţean de mâna a doua pe criterii etnice sau de apartenenţă confesională şi nici interdicţii în ceea ce priveşte drepturile civice şi politice ale unei persoane pornind de la aceste criterii.

Altfel spus, esenţa laicităţii constă în neutralitatea din punct de vedere confesional a spaţiului public şi în libertatea fiecărei persoane în ceea ce priveşte sfera privată. Datorită acestui fapt, gândirea laică este în egală măsură compatibilă cu orice religie. Cineva poate fi, în acelaşi timp, adept al laicităţii şi ortodox, adept al laicităţii şi catolic, adept al laicităţii şi baptist, adept al laicităţii şi ateu etc.

A fi credincios nu este opusul laicității

Laicitatea nu este o atitudine propriu-zisă faţă de fenomenul religios, ci un cadru de manifestare pe picior de egalitate şi nediscriminatoriu al diferitelor atitudinii faţă de fenomenul religios, fie acestea teiste (religiile) sau non-teiste (ateismul, agnosticismul etc). Prin urmare, nu există nicio contradicţie în faptul că un om este în sfera privată un credincios fervent, iar în ceea ce priveşte sfera publică este un susţinător al laicităţii, manifestând neutralitate din punct de vedere confesional în spaţiul public.

2. Locul cultelor în sistemele de drept european

Experienţa europeană în domeniul raporturilor dintre State şi culte se caracterizează printr-o diversitate ce trebuie să fie înţeleasă, deoarece fiecare caz în parte pune în valoare contextul local.

Relaţiile Biserică-Stat în diferite ţări europene sunt strâns legate de specificul istoric şi cultural-religios al fiecărei naţiuni şi reprezintă un element intrinsec legat de fiecare configuraţie naţională în particularităţile sale culturale şi socio-politice.

Pentru comparaţie trebuie să explicăm ce înseamnă statul laic în Franţa, Turcia sau SUA - state cu identități constituționale diferite.

A. Franța - Laicitatea înseamnă dizolvarea Bisericii într-o “adunare cultuală”

Primele elemente ale laicităţii pot fi observate odată cu Revoluţia franceză din 1789, culminând cu Legea din 1905 referitoare la separarea dintre stat şi biserică. Laicitatea în Franţa se bazează pe trei principii cheie şi anume:

a) individualitateacetăţean în faţa statului şi nicio comunitate religioasă nu poate vorbi în faţa statului, respectiv apartenenţa la o anumită comunitate nu limitează drepturile;

b) în dezbaterile din spaţiul public nu se folosesc argumente revelate – de exemplu, „Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a cerut să schimb legislaţia”;

c) absenţa simbolurilor religioase din spaţiul public.

Trebuie să menționăm că Legea din 1905 reprezintă și azi un câmp de bătălie între cele două Franţe, Franţa catolică şi Franţa republicană. În prezent, ne aflăm în perioada unei laicităţi pozitive, iar religiile „noi” în spaţiul public francez (islamul, creştinii evanghelici) trebuie să accepte principiile „pactului republican pentru laicitate”.

Republica franceză nu recunoaşte ca legală nici una dintre Biserici, permiţându-le însă să funcţioneze pe teritoriul francez ca organizaţii cultuale”.

Prin urmare, am putea conchide că laicitatea, în sensul reglementarilor legale franceze, poate fi definită ca fiind domnia libertăţii teologice.

B. Turcia - Secularismul exclude religia din treburile statului şi politică

Chiar dacă separarea de stat nu este atât de radicală ca în Franţa, Turcia este al doilea stat european cu o Constituţie în care secularismul este însuşit expressis verbis ca principiu fundamental. În Turcia comunităţile religioase sunt puse sub protecţia statului, dar nu este admisă reprezentarea lor în treburile statului sau în activitatea politică. Preambulul Constituţiei, modificate în 2001, defineşte principiul secularismului în felul următor: “după cum cere principiul secularismului, nu va exista nici un amestec al sentimentelor religioase în treburi de stat şi politice”.

Articolul referitor la secularismul statului este unul dintre cele trei care nu pot fi amendate sau dizolvate, iar dreptul de manifestare a cultului public prin slujbe şi ceremonii este garantat (art. 24 din Constituţia Turciei), însă cu condiţia de a nu încălca art. 14 al aceleiaşi constituţii: “nici un drept sau libertate prevăzută de Constituţie nu va fi exercitat dacă… pune în pericol existenţa ordinii democratice şi seculare a Republicii”.

Miza statului turc pare a fi diferită de cea a celui francez, iar poporul căruia i se aplică această legislaţie este de asemenea altul. În conformitate cu constituţia laică a acestei ţări, nu s-ar putea înfiinţa un partid politic care să fie de inspiraţie religioasă, islamică sau creştină, lucru valabil şi în Franţa.

C. SUA / “Gardul viu” dintre Biserică şi stat

Constituţia americană defineşte separarea dintre stat şi Biserică drept un “gard viu care separă Biserica de stat”, după o metaforă a lui Thomas Jefferson, iar în Amendamentul 1 al Constituţiei se spune că “Congresul nu va elabora nici o lege care să impună o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii”. Aceasta este limita pe care o impune America separării statului de Biserică. De fapt, este vorba de o nerecunoaştere a unei Biserici oficiale, spre deosebire de ignorarea tuturor cultelor, cum e cazul în Franţa.

D. Trăsături comune

Ca o trasătură comună a celor trei modele enunțate, putem observa că statele îşi limitează din ce în ce mai mult intervenţiile în viaţa internă a cultelor, formulând uneori în mod explicit principiul autonomiei cultelor.

3. Identitatea constituţională moldovenească şi „laicitatea” statului

Ce înţelegem prin laicitate, în contextul particular al Republicii Moldova?

Chiar din momentul proclamării independenţei Republica Moldova a fost consfințit caracterul laic al ţării noastre. Prin urmare, laicitatea, alături de libertate şi egalitate, sunt elemente definitorii ale identităţii constituţionale moldoveneşti.

În dispoziţiile generale ale Constituţiei aflăm că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil [art. 1 alin. (1)], apoi că este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate [art. 1 alin. (2)].

Acestea sunt atributele fundamentale cu care se autodefineşte statul moldovenesc. Deși nu este prevăzut expressis verbis că statul este un “stat laic”, aşa cum se spune de exemplu în articolele de început ale constituţiilor franceză sau turcă, totuși articolul 5 alin. (2) din Constituție dispune că nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului. De asemenea, articolul 10 alin. (2) din Constituție dispune că statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Raportulrile dintre stat şi culte religioase sunt reglementate în Constituţie astfel: cultele religioase sunt libere şi se organizează conform statului propriu, conform legii [art. 31 alin. (3)]. Acelaşi articol spune: cultele religioase sunt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare în aziluri şi în orfelinate [art. 31 alin. (4)].

Autonomia este o definiţie a cultelor în raport cu statul, pe când expresia “se bucură de sprijinul acestuia” reprezintă o definire a statului în raport cu cultele.

Toate aceste elemente au servit Curții Constituționale ca argumente pentru a deduce caracterul laic al statului Republica Moldova (HCC nr.13 din 13 mai 2016).

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a relevat dificultatea de a menţine starea de pluralitate şi atitudine neutră atunci când societatea, de facto, este omogen religioasă într-o mare măsură, însă caracterul neutru trebuie să fie o premisă care să determine toate acţiunile statului, în special în privinţa religiei (HCC nr.13 din 13 mai 2016).

De asemenea, în jurisprudența sa Curtea a menţionat că păstrarea atitudinii neutre faţă de religie a fost instituită ca principiu de la fondarea statului Republica Moldova. În particular, s-a evitat preluarea unei religii de stat şi a fost interzisă orice ideologie oficială a statului. Astfel, s-a optat pentru consacrarea neutralităţii religioase şi promovarea pluralismului ca principii constituţionale.

Acest fapt denotă că principiul laicităţii constituie parte a identităţii constituţionale a Republicii Moldova, care obligă statul să adopte o atitudine neutră în funcţionarea cultelor religioase, garantând astfel respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărei persoane (HCC nr.13 din 13 mai 2016).

Prevederile constituţionale referitoare la autonomia cultelor și separarea lor de stat trebuie înţelese și în lumina deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Mitropoliei Basarabiei contra Republicii Moldova. CtEDO a evidenţiat că:

„într-o societate democratică în care mai multe religii convieţuiesc în cadrul aceleiași populaţii, [statul] s-ar putea să fie nevoit să impună restricţii asupra acestui drept cu scopul de a reconcilia interesele grupelor diverse și să asigure că credinţa fiecărei persoane este respectată [...]. Cu toate acestea [...] statul este obligat să rămână neutru și imparţial. În joc este păstrarea pluralismului [...]. În consecinţă, rolul autorităţilor în asemenea circumstanţe este de a nu elimina cauza tensiunilor prin eliminarea pluralismului, ci de a se asigura că grupurile concurente se tolerează reciproc” .

În acest context, CtEDO a statuat că, „în principiu, dreptul la libertatea religioasă în sensul Convenţiei exclude evaluarea de către stat a legitimităţii credinţelor religioase. Măsurile de favorizare a unui lider particular sau organ specific al unei comunităţi divizate, sau eforturile depuse pentru a supune o comunitate, și contra voinţei ei, să se plaseze sub o conducere unică ar constitui o încălcare a Convenţiei”.

Același principiu a fost preluat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, care dispune că statul exclude orice apreciere din partea sa asupra legitimităţii credinţelor religioase.

Laicitatea, în contextul reglementărilor juridice ale Republicii Moldova, se bazează pe trei principii:

- libertatea de conștiință și libertatea religioasă;

- separarea instituțiilor publice și a organizațiilor religioase;

- precum și egalitatea tuturor în fața legii, indiferent de credinţele sau convingerile lor.

Laicitatea, în sens constituţional, garantează pentru credincioși și necredincioși același drept la libertatea de exprimare a convingerilor lor. Aceasta asigură atât dreptul de a schimba religia, cât şi dreptul de a adera la o religie, precum şi dreptul de a nu avea nici o afiliere religioasă. Ea garantează libertatea de cult și libertatea religioasă, dar, de asemenea, vis-à-vis de libertatea religioasă, faptul că nimeni nu poate fi obligat să respecte dogme sau prescripţii religioase.

În contextul celor meționate mai sus, secularismul este un element al identității constituționale a Republicii Moldova - ceea ce înseamnă că ordinea politică se bazează exclusiv pe suveranitatea cetățenilor, iar statul – care nu recunoaște nici o religie oficială – nu se amestecă în funcționarea organizațiilor religioase. Din această separare se deduce neutralitatea statului, a comunităților și a serviciilor publice, nu şi a utilizatorilor săi. Republica laică asigură egalitatea cetățenilor în faţa serviciului public, indiferent de convingerile sau credințele lor.

În ce măsură Republica Moldova este cu adevărat un stat laic? 

Din nefericire, de-a lungul istoriei, civilizația umană a pierdut milioane de vieți omenești în conflicte religioase extrem de violente și sângeroase. Religia, în general, devine periculoasă prin instrumentalizare politică și fanatizare. De câte ori e invadată de o ideologie politică, parazitată de un radicalism imanent, religia devine o armă scăpată de sub control, un rezervor de fundamentalism, o sursă de xenofobie și naționalism împins către consecințe iraționale.

Și astăzi asistăm la conflicte religioase care par a fi ireconciliabile și care au un caracter perpetuu. Care este soluția statelor pentru a rezolva aceste conflicte și de a  instaura o pace interconfesională durabilă? Desigur că nu există un răspuns simplu la această întrebare. Soluţia pe care o oferă identitatea constituțională a Republicii Moldova este laicitatea, iar separarea Bisericii de Stat este o axiomă a unei societăți decente. În democrații, acolo unde laicitatea statului e constituțională, asemenea riscuri sunt mai curând ținute sub control.

În toate ţările europene regimul juridic al cultelor este reglementat ţinându-se cont de poziţia cultului majoritar, în același timp statele sunt obligate prin lege să se abțină de la instrumentalizarea politică a sprijinului acordat cultelor.

Din păcate, în Republica Moldova mereu a existat o tentaţie din partea Statului de a exploata politic şi electoral influenţa cultelor, iar cultele depinzând de sprijinul acordat de Stat sunt constrânse să accepte un „modus vivendi” care le limitează autonomia. Am ferma convingere că cultele, acceptând aceast „târg” nu fac altceva decât să-și diminueze din autoritatea și încrederea publică de care beneficază.

Discuţia despre statul laic este una care nu se va încheia probabil curând. Aș vrea să închei prezenta pledoarie cu următorul gând: După un sfert de secol de existență statală, este cazul să acceptăm că doar un stat laic poate garanta libertatea de conștiință a tuturor cetățenilor, fie ei credincioși sau atei, creștini, musulmani sau de altă confesiune. Doar un stat neutru din punct de vedere religios poate asigura un tratament egal pentru toate cultele, în conformitate cu principiile de bază ale Constituției, cu hotărârile anterioare ale Curții Constituționale și cu tratatele internaționale la care Republica Moldova a aderat.

img_2361

Comentariile sunt închise.

comenteaza

Din activitatea politică

ultimele ştiri şi noutăţi

Alexandru Tănase a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale

Alexandru Tănase a fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia...

Citeşte ştirea

Alexandru Tănase a participat la aniversarea a 15-a a Curţii Constituţionale a Letoniei

Judecătorul Alexandru Tănase a participat la Conferinţa internaţională dedicată...

Citeşte ştirea

(interviu) Alexandru Tănase: eventualitatea unor alegeri anticipate nu ţine de norma legală, ea ţine de situaţia politică la moment

Zile numărate. Atat i-ar mai rămâne actualului Parlament pentru a alege un şef...

Citeşte ştirea
Urmăreşte-i activitatea
acum şi pe conturile:
Twitter Alexandru Tanase si Facebook Alexandru Tanase