• Caută

Azi,

Limitele suveranității parlamentare în procesul de numire în funcție a judecătorilor Curții Supreme de Justiție

Scris la data de de catre Alexandru Tănase

În cei peste 20 de ani de practică nu am avut niciodată ocazia să particip la vreun proces în fața dnei judecătoare Viorica Puica. Nu cred că am apucat să discut cu dumneaei mai mult de câteva minute pe la diferite evenimente profesionale. Pentru prima dată am avut ocazia să o cunosc în perioada când eram judecător constituțional. Dna Puica a fost judecătorul instanței de fond, care a ridicat prima excepție de neconstituționalitate, după hotărârea istorică a Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016 pentru interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție, prin care a fost deblocat mecanismul de ridicare a excepției de neconstituționalitate.

După ce, timp de peste două decenii, sute de judecători aplicau arestul preventiv contrar normelor constituționale, iar mii de oameni fuseseră deținuți în arest preventiv cu mult peste termenul constituțional de 1 an de zile, dna V. Puică a fost acel judecător care a avut curajul să sesizeze CCM referitor la faptul că aplicarea cumulativă a prevederilor alineatelor (3), (8), (9) şi (11) ale articolului 186 din Codul de procedură penală permitea prelungirea arestului preventiv pe perioade ce excedau termenul expres prevăzut de articolul 25 alin. (4) din Constituție (12 luni).

De altfel, Hotărârea nr. 3 din 23 februarie 2016 și privind excepția de neconstituționalitate referitoare la termenul arestului preventiv a fost citată și menționată ca un exemplu de jurisprudență-model de către Președintele CEDO de la acea vreme, dl Guido Raimondi, la ceremonia de celebrare a celei de-a 20-a aniversării de la ratificarea de către Republica Moldova a Convenției Europene a Drepturilor Omului, în timp ce Procuratura Generală și televiziunile din Chișinău derulau o amplă campanie de denigrare a Curții Constituționale pentru această decizie.

Am decis să abordez acest subiect după decizia Comisiei juridice, pentru numiri şi imunități a Parlamentului de a aviza negativ numirea dnei Puica în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Majoritatea parlamentară, după ce măcar nu a considerat de cuviință să o invite pe dna judecătoare la ședința comisiei, nu s-a complicat să ofere măcar o explicație formală a acestei decizii! În continuare, voi explica de ce Comisa era obligată să o facă.

Întinderea competenței Parlamentului în procesul de numire a judecătorilor Curții Supreme de Justiție

Întinderea competenței Parlamentului în procesul de numire a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, este o problemă fundamentală, ce ține nemijlocit de buna funcționare a principiului separației puterilor în stat. Este unul din acele cazuri când însăși constituția limitează omnipotența legislativului.  La 9 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a adoptat Hotărârea de interpretare a articolului 116 alin. (4) din Constituție, prin care a tranșat destul de clar această problemă.

În această hotărâre, Curtea a subliniat importanța fundamentală a principiului separației şi cooperării puterilor, ca principiu de organizare a statului de drept. Potrivit acestui principiu, nici una dintre cele trei puteri nu prevalează asupra celeilalte, nu se subordonează una alteia și nu își asumă prerogative specifice celorlalte.

Fiind un principiu fundamental al statului de drept, separația puterilor are vocaţia să asigure evitarea concentrării întregii puteri în mâna unei singure autorități (de natură individuală sau colectivă). El presupune o distribuţie a puterii, pentru a fi exercitată, unor instanţe diferite şi independente, înzestrate cu atribute şi prerogative de conducere. În cadrul competenţelor ce le sunt conferite, fiecare putere (legislativă, executivă şi judecătorească) deţine şi exercită o serie de atribuţii aflate în afara oricărei imixtiuni reciproce.

Sistemul constituțional de frâne şi contrabalanţe reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului.

Curtea a reținut că în cadrul sistemului de frâne şi contrabalanţe, decurgând din aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat, deosebit de importantă pentru asigurarea statului de drept este existenţa unei justiții independente, în sensul unui sistem de organe ce are menirea să înfăptuiască activitatea jurisdicţională, distinct de puterea legiuitoare şi de cea executivă, şi capabil să se sustragă influenţelor acestora.

Mecanismul codecizional de numire a judecătorilor la CSJ

Curtea reținut că desemnarea şi destituirea judecătorilor şi preşedinţilor de instanţe se realizează cu participarea a cel puţin două autorităţi: pe de o parte, Consiliul Superior al Magistraturii şi, pe de altă parte, Preşedintele (pentru judecătorii și curți de apel) sau Parlamentul (pentru Curtea Supremă de Justiție), definind atribuțiile fiecăreia din ele.

1. Consiliul Superior al Magistraturii, care asigură numirea judecătorilor în funcţie prin selectarea candidaturilor şi prezentarea propunerilor, (după caz, Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului în vederea desemnării);

2. Președintele Republicii Moldova (pentru judecătorii și curți de apel) și Parlamentul (pentru Curtea Supremă de Justiție) care, în baza atribuţiilor ce le revin, procedează la numirea judecătorilor propuşi de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Curtea a reţinut explicit că, fiind reglementat de prevederile articolelor 122 şi 123 din Constituţie, cuprinse în secţiunea a 2-a din capitolul IX intitulat „Autoritatea judecătorească” al titlului III – „Autorităţile publice”, Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate fundamentală a statului,  În acest context, fiind un organ constituțional independent, care exercită autoadministrarea judecătorească, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei puterii judecătoreşti.

Prin mecanismul de selectare şi promovare a judecătorilor, de înaintare a propunerilor de numire sau de eliberare din funcţie a judecătorilor (în cazul examinării candidaturilor propuse pentru a fi numite în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă), Consiliul Superior al Magistraturii participă direct la asigurarea principiului independenţei puterii judecătoreşti. Or, actul de numire sau de eliberare din funcţie este emis numai la propunerea organului autoadministrării judecătoreşti.

Asigurând numirea judecătorului, aşa cum prevăd dispoziţiile Constituţiei şi Legii nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii selectează candidaturile pentru funcţia de judecător cu cele mai înalte caracteristici profesionale şi morale, prevăzute de lege, şi face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentului de numire, promovare, transferare sau eliberare din funcţie a judecătorilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti, primeşte jurământul judecătorilor.

Deoarece Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii îşi împart sarcina de desemnare în funcţie a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, acestea trebuie să coopereze.

Având în vedere faptul că Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acţioneze în comun în vederea îndeplinirii misiunii de numire a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, este normal să existe angrenaje instituţionale care să facă legătura între ele, precum este Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului. Astfel, sistemul legislativ este conceput pe baza sarcinii constituţionale comune a Consiliului Superior al Magistraturii şi Parlamentului de desemnare a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, această fragmentare fiind un instrument de control şi de supraveghere reciprocă.

Echilibrarea reciprocă a puterilor presupune o anumită limitare a discreției decizionale

La reglementarea raporturilor dintre puteri, Constituţia organizează acţiunile de cooperare a acestora, cu mai multă sau mai puţină greutate, în procesul de formulare a deciziilor, astfel încât puterile statului să se echilibreze reciproc, în dorinţa evitării deciziilor discreţionare şi abuzurilor. Toţi aceşti participanţi se supun însă prevederilor constituţionale, trebuind să respecte normele legale în ceea ce priveşte modul de interacţiune.

Analiza prevederilor actelor normative în vigoare demonstrează că selectarea judecătorilor, președintelui şi vicepreședinților Curţii Supreme de Justiţie constituie o activitate internă şi exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Spre deosebire de Parlament, legiuitorul a prevăzut pentru Consiliul Superior al Magistraturii întreg instrumentarul necesar pentru efectuarea procedurilor de selectare a judecătorilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti, inclusiv prin instituirea Colegiului de selecție şi carieră a judecătorilor, Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor, Colegiului disciplinar, Inspecției Judiciare și Comisiei de Etică.

Posibilitatea selectării judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie de către Consiliul Superior al Magistraturii este un element intrinsec al principiului independenţei sistemului judecătoresc. De altfel, legea stabileşte condiţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce trebuie îndeplinite de un candidat, care sunt verificate de Consiliul Superior al Magistraturii.

În hotărârea citată, Curtea Constituțională a reținut că, pornind de la prevederile constituţionale referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi Curţii Supreme de Justiţie, Comisia juridică, pentru numiri şi imunități a Parlamentului are o misiune limitată de a constata dacă au fost respectate toate dispoziţiile legale în vigoare în materia acestor proceduri, iar Parlamentul are îndatorirea constituţională să supună votului candidaturile la funcţiile de judecători ai Curţii Supreme de Justiţie desemnate de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, întinderea competenței Comisiei juridice, pentru numiri şi imunități a Parlamentului este doar de a verifica dacă CSM a îndeplinit toate procedurile legale. Pornind de la limitările constituționale, deputații în Parlament nu au discreția a vota așa „cum le vrea mușchiul”.

În viziunea Curţii Constituționale, doar în acest mod poate fi exercitată competenţa Parlamentului la numirea judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, pentru a se respecta principiul constituţional al separaţiei şi colaborării puterilor în stat. Curtea a reținut expres ca o abordare contrară a semnificaţiei intervenţiei Parlamentului în procesul de numire  a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie ar aduce atingere valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale privind separaţia puterilor şi independenţa justiţiei.

În ce cazuri Comisia juridică, pentru numiri şi imunități a Parlamentului poate aviza negativ numirea unui judecător la CSJ?

Curtea reținut că, pornind de la principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat şi independenţei sistemului judecătoresc, Parlamentul urmează să respecte prevederile legale în cazul în care nu va proceda la numirea unei candidaturi la propunerea respectivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, Curtea a reţinut că mecanismul (procedura) de aplicare a dispoziţiilor articolului 116 alin.(4) din Constituţie în cazul în care candidatura propusă nu întruneşte calităţile şi condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie este dezvoltat prin dispoziţii legale (art. 9 Legii nr.789-XVI din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie), care conține 3 situaţii limitative,  prevăzute exhaustiv în lege, şi anume:

1. depistare a unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă,

2. încălcare a legislaţiei de către acesta sau

3. încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a lui (articolul 9 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie).

Din moment ce dosarul dnei Puica a ajuns la Parlament, se prezumă că procedurile legale de desemnare de către CSM au fost respectate. Deoarece a avizat negativ candidatura,Comisia juridică, pentru numiri și imunități a Parlamentului este obligată să notifice CSM în mod oficial care din aceste trei situații cerute de lege au fost constatate în cazul dnei V. Puica.

Situația dată ne readuce în fața unei triste realități: chiar dacă în cele trei decenii de independență s-au schimbat președinți, au căzut guverne, am avut revoluții, jocurile în justiție sunt făcute în continuare de aceleași grupuri de interese.

După celebra strategie de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011–2016, a fost creată o astfel de arhitectură procesuală, încât prin intermediul CSJ poate fi controlată întreaga justiție, iar deciziile instanțelor de fond și apel nu mai au relevanță. Grație acelor „reforme” s-a ajuns la situația pe care o avem și azi: în justiția moldovenească a fost construită o veritabilă „verticală a puterii” la baza căreia se află acea ierarhizarea nescrisă între judecători, iar cine controlează CSJ – controlează toată justiția[1].

De ani de zile se discută necesitatea de a modifica art. 116 (4) din Constituție și de a depolitiza mecanismul de numire a președintelui, vicepreședinților și judecătorilor Curții Supreme de Justiție, prin transferul competenței de numire în funcție de  la Parlament la Președinte, la fel cum este în cazul judecătorilor instanțelor de fond și de apel. Cu toate acestea, în pofida tuturor schimbărilor politice, puterea, indiferent de culoarea acesteia, veghează cu multă strictețe ca nici un judecător din afara „găștii” să nu ajungă la Curtea Supremă de Justiție.    

Analiza pe care am făcut-o mai sus nu ține doar de situația particulară a judecătoarei V. Puică. De fapt, forul legislativ este pus în situația de a trece un test al atașamentului său față de valorile democrației constituționale. Astfel, Plenul Parlamentului are o ocazie bună să acționeze în spiritul loialității constituționale și, în cazul în care Comisia juridică nu justifică respingerea candidaturii date prin una din cele trei situații prevăzute limitativ de lege, să o numească pe dna Puica în calitate de judecător la CSJ, depășind avizul negativ al Comisiei care, până la urmă, este doar unul consultativ.


[1] Problema ingerinței, inclusiv din partea instanței ierarhic superioare a fost semnalată de CCM în mai multe rânduri. A se vedea, în special, Hotărârea nr. 2 din 9 februarie 2016 și Hotărârea nr. 21 din 2 iulie 2016.

Comentariile sunt închise.

comenteaza

Din activitatea politică

ultimele ştiri şi noutăţi

Alexandru Tănase a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale

Alexandru Tănase a fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia...

Citeşte ştirea

Alexandru Tănase a participat la aniversarea a 15-a a Curţii Constituţionale a Letoniei

Judecătorul Alexandru Tănase a participat la Conferinţa internaţională dedicată...

Citeşte ştirea

(interviu) Alexandru Tănase: eventualitatea unor alegeri anticipate nu ţine de norma legală, ea ţine de situaţia politică la moment

Zile numărate. Atat i-ar mai rămâne actualului Parlament pentru a alege un şef...

Citeşte ştirea
Urmăreşte-i activitatea
acum şi pe conturile:
Twitter Alexandru Tanase si Facebook Alexandru Tanase