• Caută

Azi,

Reforma CSJ și lupta cu sistemul ticăloșit

Scris la data de de catre Alexandru Tănase

Expresia antologică a ex-președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, "... nu avem încă... știți, nu știu ce nu avem, dar era bine să fie", cel mai probabil va avea o viață mult mai lungă decât însuși autorul ei. „Era bine să fie” – aceasta este concluzia magistrală a moldovenilor pentru situațiile când dau cu bâta în baltă sau, după caz, cu oiștea-n gard. Mi-am amintit de această expresie în contextul reformei CSJ și a recomandărilor Comisiei de la Veneția referitoare la aceasta. 

La 14 octombrie curent, Comisia de la Veneția a publicat opinia preliminară referitoare la proiectul de lege privind reformarea CSJ și a organelor procuraturii. Comentariile asupra opiniei Comisiei de la Veneția, așa cum se obișnuiește la noi, au oscilat în funcție de interes și postul TV la care au fost făcute. Suporterii proiectului, băieții și fetele de la shadow government, au trecut cu vederea deficiențele fundamentale ale acestuia, afirmând, în mod manipulatoriu, că Opinia Comisiei de la Veneția „permite guvernului să meargă cu măsuri și mai radicale”. Pe de altă parte, adversarii proiectului susțin că reforma CSJ este imposibilă, ceea ce, de asemenea, este o mare exagerare.   

Ca să înțelegem ce-i cu acest proiect de lege, trebuie să pornim de la rațiunea lui. Deși proiectul de lege se numește „privind reformarea CSJ” și organelor procuraturii, rațiunea acestuia este alta decât reforma, ci vizează în realitate schimbarea componenței CSJ.  Astfel,  titlul acestui proiect de lege ar fi trebuit să fie „Legea cu privire la evaluarea extraordinară a judecătorilor”, deoarece aceasta este esența lui. Camuflarea adevăratului scop al legii, de fapt, explică de ce transformarea CSJ în instanță de casație este doar anunțată în proiect, dar în realitate este păstrată actuala arhitectură a cailor de atac.

În ce măsură recomandările Comisiei de la Veneția pot fi implementate în proiect, fără a-i afecta esența? 

Pentru a înțelege dacă acest proiect “de reforma a CSJ” poate fi îmbunătățit pentru a respecta recomandările Comisei, voi încerca să explic puțin concluziile într-o manieră ușor mai accesibilă.   

1. Comisia a reținut că situațiile critice din justiție (cum ar fi nivelul înalt al corupției) pot justifica soluții radicale precum demararea unui proces de verificare a judecătorilor actuali. Doar că, aceste măsuri trebuie să fie în corespundere cu Constituția Republicii Moldova. În general, Comisia în mod constant (a se vedea Opiniile emise în privința unor inițiative similare din Georgia, Macedonia, Ucraina, Albania, etc.) a fost foarte rezervată față de așa-numitele evaluări extraordinare (“vetting” în engleză). Cei care invocă experiența Albaniei trebuie să țină cont de faptul că în Albania a fost mai întâi modificată Constituția, iar mai apoi promovată reforma judiciară. În Republica Moldova Constituția nu a fost modificată, ceea ce face imposibilă operarea vetting-ului în modul în care intenționează să o facă Guvernul.  

2. Referitor la aspectul faptic (în ceea ce ține de situația critică din justiție), Comisia a acceptat că ține de competența autorităților Republicii Moldova să constate dacă există o asemenea situație și să decidă dacă starea de lucruri constituie un temei suficient pentru a justifica evaluarea extraordinară a întregului plen al Curții Supreme de Justiție, așa cum prevede proiectul de lege. Cu toate acestea, această evaluare trebuie făcută în limita instrumentelor constituționale în vigoare, ceea ce înseamnă că, în condițiile prevederilor constituționale existente, evaluarea judecătorilor poate avea loc doar sub autoritatea CSM. Oricât de extraordinară nu ar fi situația, Comisa nu acceptă substituirea competenței constituționale a CSM de către o comisie creată printr-o lege care nu este de rang constituțional. 

Există un detaliu, care se pare că le-a scăpat celor care au inițiat această reformă. Au luat ei în calcul măcar pentru o clipă riscul ca cei care vor veni după ei să se folosească același argument al unei „situației critice din justiție” pentru a face un nouă evaluare extraordinară? Extraordinaritatea e o chestie destul de subiectivă. În contextul culturii politice din Republica Moldova totul va depinde de cine va deține puterea politică. 

3. Urmând această logică, Comisia a reținut că proiectul de lege nu prevede revizuirea Constituției, iar modificările propuse sunt doar de rang legislativ. De aceea, Comisia consideră că orice mecanism de verificare prevăzut de proiectul de lege, precum și implementarea acestuia, trebuie să respecte prevederile Constituției. Acesta constatare, de fapt, face destul de problematică, dacă nu chiar imposibilă, evaluarea extraordinară a judecătorilor prin alte mecanisme (comisii, comitete, consilii, etc.) din afara CSM. 

4. Pornind de la constatările la care m-am referit mai sus, comisia a recomandat: „...pentru ca proiectul de lege să corespundă prevederilor constituționale, toate deciziile cu privire la transferul, promovarea sau demiterea judecătorilor trebuie să fie luate de Consiliul Superior al Magistraturii” și nicidecum de așa-numitul comitet de evaluare. Din această aserțiune rezultă clar că așa-numitul comitet de evaluare poate adopta doar recomandări, care pot fi depășite de către CSM și care, de fapt, reduce la zero întreaga logică a reformei anunțate. 

5. Comisia a reținut că „...decizia CSM trebuie să fie publică și pe deplin motivată, și să rezulte automat în baza raportului comitetului de evaluare”. Dar, pentru ca autoritățile să nu interpreteze această recomandare ca posibilitate de instituire a unui mecanism quasi-automat, Comisia a accentuat: ”Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să-i fie încredințată competența să adopte decizii în baza recomandărilor prezentate în rapoartele comitetului de evaluare”. Așa deci, Comisa a făcut o delimitare clară între cel care recomandă și cel care decide. Astfel, actualul CSM este cel care va adopta în ultimă instanță toate deciziile

De ce actuala CSM și nu o altă componență? Autorii proiectului, de fapt, fără să-și da seama s-au împușcat în propriul picior atunci când, în conflictul dintre cele două grupări rivale din justiție, au luat partea grupării care controlează CSM. Comisa a reținut expres, pentru prima dată (!), că membrii CSM nu pot fi revocați decât pentru motive excepționale (a se vedea  § 82 din Opinia Comisiei de la Veneția). Astfel, deși Constituția moldovenească nu prevede așa ceva, de fapt,  Comisia a „acoperit” cu inamovibilitate poziția de membru al CSM. În consecință, actualul CSM, care, potrivit actualei puteri „a ținut statul în captivitate”, dacă nu va demisiona benevol, cel mai probabil își va duce mandatul până la capăt, urmând să-și îndeplinească rolul de „pionieri ai schimbărilor din justiție”, așa cum știu ei mai bine – cu mâna la „kozâriok” în fața puterii. Ce va ieși din asta, vom vedea. 

6. Comisia a recomandat ca Guvernul să instituie posibilitatea „...contestării în instanța de judecată a deciziei CSM-ului emisă în baza unui astfel de raport”. Ce înseamnă asta? Guvernul pierde posibilitatea de a elimina discreționar indezirabilii de la CSJ în afara unui control judiciar.  Criteriile de selecție a membrilor instanței de recurs împotriva deciziilor CSM, precum și procedura, trebuie să fie stabilite expres în lege. 

7. Comisia a recomandat excluderea din proiect a inversării sarcinii probațiunii puse pe seama judecătorilor, ceea ce înseamnă că excepțiile de integritate vor trebui să le probeze cei care le înaintează, și nu invers. 

Concluzia finală a Comisiei de la Veneția este următoarea:  În conformitate cu prevederile Constituției, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să fie abilitat cu competența de a decide în privința candidaților la Curtea Supremă de Justiție care vor fi înaintați Parlamentului în baza propunerilor comitetului de evaluare.

Ce reprezintă CSJ-ul de astăzi? 

Pentru ști exact ce fel de reformă trebuie aplicată, mai întâi este cazul să înțelegem ce reprezintă CSJ-ul de azi. La ora actuala Curtea Supremă de Justiție este un „stat în stat”, având o impresionată capacitate de lobby în mediul politic și în cel al instituțiilor de forță. Datorită acestei influențe, CSJ și-a făcut o lege proprie, beneficiază de o finanțare generoasă și de un staff de peste 300 persoane. Grație acestui lobby, CSJ și-a arogat chiar și dreptul de a emite avizele consultative, care, de fapt, nu sunt altceva decât cea mai veritabilă activitate de legiferare. Din punct de vedere administrativ,   judecătorii CSJ se poziționează ca „nacealnik” al judecătorului instanțelor inferioare, ceea permite influențarea și controlul acestora. 

O bună parte din judecătorii CSJ sunt conectați la grupurile de interese care controlează economia acestei țări. Ar fi complicat să găsim zone de interes în această țară unde nu ar apărea „codița” unui sau altui judecător al CSJ. „Serviciile” oferite de CSJ politicienilor, businessului și instituțiilor de forță le-au asigurat acestora o intangibilitate față de orice intemperii din 2002 încoace. 

CSJ este cea mai închisă instituție din sistemul judiciar, iar numirile la această instanță au fost cele mai clientelare și cele mai opace. În consecință, calificarea profesională a multora din membrii CSJ este sub nivelul unui grefier bun de la o instanță de fond. Practica CSJ este la fel de clientelară, astfel încât, după atâția ani, nu poți fi sigur niciodată că un principiu dintr-o speță a CSJ va fi urmată în alte spețe ale aceleiași instanțe. 

Dosarele la CSJ se judecă în ședințe închise. Nimeni nu a văzut cum sunt arată ședințele de judecată de la CSJ și cine scrie deciziile CSJ pe care le semnează judecătorii. Listele cu indicațiile pe dosare publicate de presă (dacă acestea sunt adevărate) ridică și mai multe semne de întrebare vis-a-vis de ceea ce se întâmplă, de fapt, în această instanță. 

Din aceste, dar și din alte considerente, nu încape nici o îndoială că Guvernul a stabilit absolut corect ținta atunci când a început reforma justiției de la CSJ. O reformă inteligentă a CSJ poate genera    distrugerea „verticalei” existente la ora actuală în justiție, blocând astfel posibilitățile de control și de manipulare a sistemului judiciar. Eliberarea instanțelor ierarhic inferioare de influența (neformală) toxică pe care o exercită CSJ poate, în perspectivă, conduce la o altă calitate a justiției.  

Dar, pentru a atinge acest rezultat, este necesar ca această reformă să fie făcută cu instrumente constituționale. Este o iluzie că prin abordări voluntariste (chiar dacă sunt acoperite cu intenții nobile) este posibilă construcția unui stat de drept. Cei care aclamă experiența Albaniei trebuie să țină cont de faptul că în Albania a fost modificată Constituția înainte de promovarea reformei judiciare, ceea ce nu s-a produs în Republica Moldova. 

Cum s-a ajuns la „sistemul ticăloșit”?

Este absolut greșit de plasa întreaga responsabilitate pe dezastrul din justiție pe așa-zisul „vechi regim”. Or, “vechiul regim” nu a făcut nimic altceva decât să folosească în interesele sale situația deja existentă  în justiție și, în special, cea de la CSJ. Lucrurile au început cu mult mai înainte! Pentru a înțelege cum s-a ajuns la acest „sistem ticăloșit” este necesar să facem o sumară incursiune in istoria noastră modernă. 

Imediat după proclamarea independenței, autoritățile de la acea vreme au început identificarea unui model de sistem judiciar. Trebuie să menționăm că, în general, nu există modele standard de urmat în organizarea justiției, iar fiecare stat își construiește designul propriului sistem judiciar în funcție de specific, tradiție, cultura etc. Astfel, în noiembrie 1992 Parlamentul a organizat o conferință unde a dezbătut pentru prima dată subiectul conceputului organizării sistemului judecătoresc al nou-creatului stat, iar în iunie 1994 Parlamentul a adoptat un act pre-constituțional (Concepția reformei judiciare și de drept în Republica Moldova[1]), care de fapt a stat la baza actualei Constituții. 

Potrivit acelei concepții, justiția în linii mari era construită în 4 verigi: (1) Instanțele de fond – Judecătorii raionale/orășenești, (2) instanțele de apel – tribunalele, (3) Curtea de Apel a Republicii Moldova – ca instanță de recurs pentru deciziile tribunalelor și (4) Curtea Supremă de Justiție, care, de fapt, era o instanță de casație. Este greu de crezut, dar în toate evaluările externe de la acea vreme până în 2001 Republica Moldova era considerată un model regional al reformelor în justiție. 

Toate s-au schimbat în 2001, când puterea a fost reluată de PCRM, care a decis să instituie prin intermediul CSJ controlul asupra justiției. La acea vreme era antologică expresia unui fost mare șef din justiție (actualmente la fel de mare expert pe domeniul justiției): „Domnule Președinte, da’ ce fel de curte supremă suntem noi, dacă nu putem hotărî nici o întrebare?”  Judecătorii urmăreau interesul de a „hotărî întrebări”, iar politicienii interesul de a lua sistemul sub control. Astfel, s-a ajuns ca independența judecătorească să capete forma următorului troc: judecători execută indicațiile politicienilor, iar în schimb obțin dreptul de a-i „peni” pe justițiabili așa cum cred ei de cuviință.  

Formal, pentru reforma CSJ a fost invocată necesitatea simplificării sistemului, celeritatea procesului, etc. În realitate, lichidarea unei verigi a justiției a fost folosită ca pretext pentru epurarea din sistem a celor mai buni judecători. De fapt, atunci a avut loc o decapitare morală a justiției, după care sistemul nu și-a mai revenit niciodată, scufundându-se în corupție și clientelism. 

Din acel moment, istoria modernă a Republicii Moldova poate fi învățată din hotărârile CEDO. Mai jos vin cu doar câteva constatări ale situației din justiție de la acea vreme[2].   

În 2003 Freedom House constata referitor la Republica Moldova

Guvernul a început o „epurare în masă” în sistemul judecătoresc. Șapte judecători și-au pierdut posturile. ...Președintele Voronin a refuzat să prelungească mandatele altor 57 de judecători... .”

Raportul din anul 2003 al Inițiativei pentru Justiție a Societății Deschise şi Freedom House Moldova menționa, între altele, următoarele: 

„... a fost instituită practica de „luare la control” a anumitor dosare, care prezentau interes pentru liderii comuniști sau autoritățile de stat. Această practică implică următoarele: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sau Curtea Supremă de Justiție (ambele instituții sunt conduse de către aceeași persoană) primește instrucțiuni de la Președinție, Guvern sau Parlament, referitoare la dosarul concret și la soluția necesară (astfel de instrucțiuni există și în formă verbală). Ca urmare a acestor instrucțiuni, Curtea Supremă de Justiție sau CSM se adresează direct președintelui instanței de judecată care examinează dosarul vizat cu indicația „de a lua la control personal” examinarea unui sau altui dosar concret. Așa-numita „luare la control” reprezintă, de fapt, instrucțiuni directe cu privire la soluțiile în dosare concrete.”

Misiunea în Republica Moldova efectuată de către Centrul pentru Independența Judecătorilor și a Avocaților al Comisiei Internaționale a Juriștilor (CIJ/CIJA) în 2004 a constatat:

 „...colapsul în separația puterilor a avut, din nou, ca rezultat un sistem judiciar care este, în cea mai mare parte, docil indicațiilor Guvernului. Practica „justiției la telefon” a revenit. Executivul poate să influențeze, în mod substanțial, numirile în funcțiile judecătorești prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii care nu este independent. Dincolo de acuzațiile de corupție, sistemul judecătoresc din Republica Moldova a avut un regres substanțial în ultimii trei ani, care are ca rezultat hotărâri judecătorești care pot distorsiona cursul justiției atunci când este vorba de interesele Guvernului...”

Am făcut această incursiune în istorie nu de dragul unei împrospătări a memoriei noastre colective, ci din considerente foarte practice. Dezastrul pe care îl avem azi la CSJ se află într-o legătură directă cu „verticalele” construite din 2002 încoace. De fapt, bazele actualului sistem „ticăloșit” atunci au fost puse. Astăzi, noi doar culegem roadele acelor decizii. Din aceste, dar și alte considerente, demontarea „verticalelor” invizibile din justiție trebuie să înceapă anume de la CSJ.  

În procesul de  reformare a justiției există un principiu: schimbarea oamenilor fără schimbarea regulilor, la fel ca și schimbarea regulilor, dar fără schimbarea oamenilor, nu va produce nici un efect. Astfel, este corect ca reforma judiciară să se axeze concomitent pe ambele dimensiuni: pe evaluarea judecătorilor, dar și pe modificarea competențelor CSJ.  

Cum poate fi CSJ transformată în instanță de casație?

Proclamarea CSJ ca fiind instanță de casație, fără o reformă profundă a căilor de atac, este un nonsens. De altfel, acesta este una din marele deficiențe ale acestui proiect. 

Schimbarea competențelor unei instanțe se face, în principal, prin modificarea căilor de atac, or reforma unei instanțe supreme este greu de conceput fără ca aceasta să afecteze întreaga arhitectură procesuală a sistemului din justiție. Contrar acestei logici, proiectul de lege nu vine cu o nouă arhitectură a căilor de atac, fundamental diferită ce cea existentă azi. Dacă ar fi să analizăm prevederile legale în vigoare, vom observa că CSJ astăzi deja este în esență instanță de casație. Faptul că CSJ abuzează și deseori în mod camuflat judecă faptele, la fel ca și faptul că multe din deciziile CSJ sunt „cu dedicație” nu are nicio legătură cu legislația, ci ține de practică, de calitățile profesionale și morale ale judecătorilor.

Astfel, întrebarea cheie la care trebuie să răspundă autori proiectului, pentru a putea califica intențiile acestora ca „intenții de reformă a CSJ”, este următoarea: care din actualele competențe legale ale CSJ (de altfel, foarte limitate de lege) urmează a fi transmise altor instanțe?

În materie civilă, transmiterea unor competențe către curțile de apel presupune modificarea întregii arhitecturi și ierarhii procesuale, deoarece aceasta va afecta nu doar contestarea hotărârilor și a deciziilor, dar și a încheierilor colaterale, care sunt foarte multe și foarte diferite. Soluția, pe care o deducem, ar fi că autorii intenționează să revină mai târziu, printr-un alt proiect de lege, la vechea formulă a recursurilor pe două secțiuni, ceea ce în fond nu-i o idee rea, doar că aceasta presupune modificări esențiale de legislație care apriori nu pot fi operate în perioade atât de scurte de timp.  

În materie penală, transmiterea unor competențe către instanțele de apel este și mai problematică, ținând cont de faptul că în cauzele penale statele sunt obligate să asigure cel puțin (!) două grade de jurisdicție. Efectul unei asemenea decizii ar fi dezastruos, iar nemulțămirea justițiabililor față de o asemenea soluție ar fi foarte mare. 

Un alt element destul de controversat al reformei constă în intenția de a transfera o serie de  competențe de la CSJ la curțile de Apel. Nu este nici cazul și nici contextul pentru a mă adânci în acest subiect, din aceste considerente mă voi limita la următoarea constatare: în curțile de apel, cu excepțiile de rigoare, lucrurile nu sunt cu mult mai strălucite decât la CSJ. Din moment ce CSJ nu va mai avea competența de instanță de recurs pe mai multe categorii de cauze, rezultă că deciziile irevocabile vor fi adoptate de curțile de apel. Pe ce se bazează autorii când consideră că aceste decizii vor fi mult mai bune decât cele pe care le pronunță actuala CSJ, nu-i clar.   

Soluția strategică ar fi revenirea la structura de patru verigi a sistemului judiciar, prin crearea unei instanțe de recurs (așa cum era Curtea de Apel a Republicii Moldova înainte de 2002). Competențele CSJ ar urma să fie reduse la instanță de casație. Crearea unei noi instanțe de recurs de la zero ar permite numirea a cu totul altfel de judecători, care nu au avut nici o tangență cu actualul sistemO instanță de recurs integră și profesionistă ar influența cardinal prin hotărârile sale instanțele de apel și pe cele de fond. În cadrul unei astfel de reforme, poate fi desfășurată procedura de evaluare extraordinară (vetting), prin care persoanele ce nu corespund criteriilor morale și/sau profesionale să fie eliminate din sistem. O astfel de abordare, pe lângă claritatea scopului propus, realmente nu ar fi ridicat nici o problemă de constituționalitate. 

Câți judecători trebuie reduși de la CSJ?

Un alt detaliu ce ridică mai multe semne de întrebare ține de intenția anunțată a autorilor proiectului de a reduce numărul de judecători de la 33 la 17. Proiectul de lege și nota informativă nu conțin nicio analiză clară ce ar argumenta cifra de 17 judecători la CSJ. Este absolut neclar de unde este luată această cifră. De ce 17, și nu 19 sau 13? 

Aparent, este o chestiune tehnică, în realitate însă este o problemă de esență. Numărul judecătorilor se stabilește în funcție de competențele pe care le vor avea. Anume competențele determină numărul de cauze și, respectiv, sarcina ce va reveni unui judecător. Raportând datele statistice a cauzelor la căile procesuale care există, poate fi estimată (și în acest caz, cu o doză de aproximație) sarcina pe judecător, iar abia mai apoi poate fi stabilit numărul de judecători. Atât timp, cât nu se știi exact care vor fi competențele noii CSJ și ale curților de apel, efectuarea unei astfel de estimări este destul de problematică.

Așa deci, reducerea numărului de judecători la CSJ poate fi făcută doar după elaborarea unei concepții privind noua arhitectură a căilor de atac, din care să derive noile competențe ale CSJ. Simpla proclamare a „transformării CSJ în instanță de casație”, în lipsa unei concepții asupra viitoarei arhitecturi a căilor de atac, nu permite estimarea necesarului de judecători de la CSJ.  

Proiectul este unul defectuos din punct de vedere al tehnicii legislative

Din punct de vedere al tehnicii legislative, proiectul nu-i altceva decât o adunătură de elemente eterogene. Comisia de la Veneția a folosit eufemismele de “amalgamation” și “problematic combination”, care se referă la cumularea într-un singur proiect a unor probleme greu compatibile (vetting-ul judecătorilor CSJ, schimbarea jurisdicției actualei CSJ, vetting-ul procurorilor, modificarea recursului în interesul legii și multe altele). Raportorul, Richard Barret, a folosit termenul de “unmixable (imposibil de combinat). Textul operează inadmisibil cu termeni non-juridici, cum ar „integritate” și „stilul de viață” (“integrity” and “lifestyle”) [A se vedea § 43, 44 din Opinia Comisiei].

În mod normal, era necesar să se vină cu câteva proiecte de modificare a cel puțin următoarelor legi:  

- Codul de procedura civilă

- Codul de procedură penală 

- Codul administrativ 

- Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție

- Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii 

- Legea privind organizarea judecătorească 

Toate aceste proiecte de legi trebuiau interconectate în baza unui concept și unei viziuni unice asupra competențelor CSJ și a noii arhitecturi procesuale și instituționale a justiției. Ce ține de evaluarea procurorilor, cred că acestă este subiectul altei discuții, care trebuia abordat în contextul reformei procuraturii, separat de judiciar. 

Implicarea experților străini în evaluare

Potrivit proiectului, în Comitetul de evaluare urmează a fi incluși 6 experți străini, pe baza propunerilor primite de la organizații internaționale și parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Proiectul nu reglementează criteriile, metodologia și procedura de selectare, salarizare etc., a acestora [de altfel,  ar fi curios să știm care a fost procedura de selectare și din ce surse fost plătit dl. James Hamilton din comisia de preselecție a candidaților la funcția de procuror general].

Pentru a vedea cum funcționează un asemenea mecanism, cel mai util ar fi de examinat experiența Ucrainei, unde a existat ceva similar. În cazul Ucrainei, perioada de selectare a experților UE a durat mai bine de un an de zile, aceștia fiind salarizați din fonduri europene. În cazul nostru, un asemenea angajament din partea UE nu există. Astfel, nu este clar cum intenționează Guvernul să pună în aplicare această lege din 1 ianuarie 2020 (A se vedea Dispozițiile finale și tranzitorii, Art. VII – (1) al proiectului de lege).

Nu încape nici o îndoială că Guvernul are toate argumentele pentru a reforma CSJ. Însă, renunțarea la mecanismele prevăzute de Constituție și inventarea a tot felul de mecanisme paralele, instituirea diferitor „preselecții”, „filtre”, „comisii” și „subcomisii”, care nu pot fi nici măcar deduse din textul Constituției, compromit din start chiar și cele mai bune intenții.  

După cum spuneam mai sus, reforma CSJ poate impulsiona declanșarea reformelor în instanțele ierarhic inferioare, doar că pentru a atinge acest rezultat este necesar ca aceasta să fie făcută cu instrumente constituționale.

Nici un guvern nu poate fi împiedicat să acționeze în funcție de oportunitatea politică, așa cum o identifică el. Este dreptul guvernului să decidă dacă situația din justiție necesită o intervenție extraordinară, fapt reținut și de Comisia de la Veneția. Aceste intervenții, însă, trebuie să se încadreze  în limitele constituționale, altfel oricare viitor guvern, prevalându-se de aceleași argumente, va face același lucru. Aceasta, de fapt, este quintesența Opiniei Comisei de la Veneția.  

Analizând proiectul guvernului de reformă a CSJ prin prisma recomandărilor Comisei de la Veneția, este evident că acesta este parțial compromis și nu poate fi promovat în forma actuală fără modificarea Constituției. În condițiile actualei Constituții este necesar un alt concept de reformă, care pare a fi destul de problematic de promovat în termenii propuși de guvern. Apropo, această Opinie a Comisiei de la Veneția poate fi aplicată ca în oglindă în raport cu modificările la legea procuraturii[3], despre care am scris aici

Logica recomandărilor Comisiei de la Veneția sugerează o altă cale de urmat. Reformele în justiție trebuiau începute de la CSM. Spuneam și cu alte ocazii, actuala componență a CSM trebuia să demisioneze in corpore încă în iunie. Un nou CSM ar fi putut efectua procedura de vetting, utilizând (în cea mai mare parte) instrumentele constituționale existente.  

Primul pas ar fi numirea noii componențe a CSM. Al doilea pas ar fi schimbarea integrală de către CSM  a componenței Colegiilor de evaluare, selecție  și cel disciplinar și crearea uni noi comisii de etică. Al treilea pas ar fi schimbarea integrală a membrilor inspecției judiciare. În paralel, Parlamentul ar trebui să opereze modificările legislative necesare pentru modernizarea acestor instrumente și oferirea cadrului legal necesar scopului urmărit. 

Goethe spunea că nu toate visele de flori se maturizează (Es reifen nicht alle Blütenträume), ceea ce înseamnă că nu tot ceea ce începe cu bun augur va da roade și nu toate speranțele vor deveni realitate. Goana după himera schimbărilor peste noapte este calea cea mai sigură spre eșec. Am urmărit cu mult interes briefingul din septembrie de la Ministerul Justiției. Prezența la aceeași masa a celor mai importante figuri politice din stat - Președinte, Prim Ministru și Președintele Parlamentului - a fost un mesaj foarte puternic transmis societății privind angajamentele actualei puteri pentru reformă. Efectul advers al unor asemenea mesaje constă în ridicarea așteptărilor la cote alarmat de mari. Pentru a nu culege mai târziu dezamăgiri la fel de mari, era cazul ca în cadrul acelui briefing să fie spus deschis că asemenea reforme nu pot fi făcute în câteva luni de zile. Asemenea reforme, dacă se doresc a fi durabile, durează și ani de zile. La fel ca și în înțelepciunea populară: Dacă o femeie poartă un copil nouă luni,  nouă femei nicicum nu-l vor putea purta doar într-o lună. 

Eu cred că nici acum nu e prea târziu de explicat societății că aceste reforme vor dura mai mult decât 1 ianuarie 2020. Eu sunt convins că oamenii vor înțelege. 

Între timp, pot fi întreprinse o serie de măsuri simple și rapide, dar cu impact mare și care ar genera schimbări rapide și sesizabile. 

- Parlamentul poate modifica rapid codurile de procedură și reveni la ședințele publice la CSJ. Este simplu de făcut, dar cu un impact enorm. Transparența va genera altfel de decizii judiciare. 

- Parlamentul poate modifica rapid codurile de procedură și obliga judecătorii să-și motiveze deciziile. Impactul asupra calității actului de justiție va fi unul foarte mare. 

- Parlamentul poate modifica rapid codurile de procedură și lipsi CSJ de acea reminiscență sovietică[4] - dreptul de a adopta opinii consultative - și ar obliga CSJ să uniformizeze practica judiciară doar prin prisma cauzelor concrete, așa cum o fac CEDO și CJUE.

- Parlamentul poate ratifica Protocolul nr. 16 la CEDO, fapt care ar permite CSJ solicitarea avizelor consultative de la CEDO în cauzele mai complexe. În cauzele de rezonanță, ar fi posibilă obținerea unor avize consultative de la CEDO, care ar permite evitarea unor hotărâri ilegale. 

Lista poate continua. Pentru astfel de schimbări simple, dar cu impact major, nu ai nevoie de avizul nimănui. Revenind la „visele de flori” ale lui Goethe,  cred că ne apropiem alarmat de repede de un punct critic, după care nu va rămâne nimic altceva decât să ne amintim de antologica expresie a ex-președintelui Timofti: „Era bine să fie”. Lucrurile pot fi schimbate, iar sistemul ticăloșit poate fi învins, doar că trebuie abordate profesionist și în strictă conformitate cu Constituția.



[1]  HP nr. 152-XIII din 21.06.94

[2] http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/03/GUJA-RO.pdf

[3] https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiec04_4.pdf

[4] The practice of guidelines adopted by the Supreme Court or another highest court and binding on lower courts which exists in certain post-Soviet countries is problematic in this respect. [p. 66 CDL-AD(2010)004]

Comentariile sunt închise.

comenteaza

Din activitatea politică

ultimele ştiri şi noutăţi

Alexandru Tănase a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale

Alexandru Tănase a fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia...

Citeşte ştirea

Alexandru Tănase a participat la aniversarea a 15-a a Curţii Constituţionale a Letoniei

Judecătorul Alexandru Tănase a participat la Conferinţa internaţională dedicată...

Citeşte ştirea

(interviu) Alexandru Tănase: eventualitatea unor alegeri anticipate nu ţine de norma legală, ea ţine de situaţia politică la moment

Zile numărate. Atat i-ar mai rămâne actualului Parlament pentru a alege un şef...

Citeşte ştirea
Urmăreşte-i activitatea
acum şi pe conturile:
Twitter Alexandru Tanase si Facebook Alexandru Tanase