Azi,
Arhiva etichetelor: Alexandru Tănase
Atunci când se scumpește pâinea, circul este singura soluție…
În cei 10 ani de carieră publică am încercat să urmez anumite reguli de comunicare. În funcțiile pe care le-am exercitat am avut o deschidere totală față de presă, explicând și comentând tot ce era legat de activitatea instituției. În … Citeşte tot
Reforma procuraturii și formula politizării perfecte
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii Procuraturii. În cadrul ședinței de Guvern, Premierul Maia Sandu a declarat: „Guvernul a votat cel mai important proiect de lege pe Reforma Procuraturii. Este o decizie curajoasă, asumată de colegii mei din Guvern, … Citeşte tot
Circ în tramvaiul Curții Constituționale
„Experimentul” de implementare a transparenței și meritocrației în procesul de formare a noii Curți Constituționale este un veritabil studiu de caz, riscând să devină antologic. Urmărind acest spectacol halucinant, despre care, dacă n-ar fi fost de plâns, ar fi fost de râs, nu-ți rămâne altceva decât să te crucești. Este de plâns, deoarece din câte se pare, acesta este doar începutul. Dar, să le luăm pe rând și de la un capăt.
Citeşte tot
Argumentarea judiciară calitativă ca element-cheie al coerenței și stabilității jurisprudenței curților constituționale
„…argumentarea scrisă modelează gândirea propriu-zisă, iar gândirea modelează scrierea, devenind un ajutor decisiv pentru gândire.” Sir Owen Dixon Președintele Curții Supreme de Justiție din Australia (1952-1964) Argumentarea judiciară se referă atât la procesul de gândire prin care un judecător ajunge … Citeşte tot
Războiul total și alegerile anticipate
Un bun și vechi prieten împărtășea pe FB dilema postelectorală a celor 4 membri ai familie sale. ‟Toți 4 membri ai familiei mele au votat. Toți pentru ACUM. Toți din diverse motive. Acum toți 4 avem opinii diferite în … Citeşte tot
Libertatea de acțiune a societății civile este unul din pilonii de bază ai democrației
La 3 mai 2018 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în prima lectură Legea cu privire la organizațiile necomerciale. Cu toate ezitările aferente, putem afirma că adoptarea acestei legi este unul din puținele cazuri când puterea politică și societatea civilă au … Citeşte tot
Legenda mancurtului din noi
Mancurtul este o creatură din romanul Chinghiz Aitmatov «Буранный полустанок», aflată în captivitate, care printr-o procedură barbară era transformată în sclav fără suflet, complet subordonată stăpânului său și care nu își amintește nimic din viața sa anterioară. Nu am fost … Citeşte tot
Integrarea europeană, credința constituțională și mintea cea de pe urmă…
Tentativa de modificare a Constituției pentru includerea în Preambul a sintagmei „integrare europeană”, deocamdată, este evenimentul politic major al acestei sesiuni parlamentare. Când spun acest lucru, am în vedere că o eventuală modificare a Constituției prin includerea în Preambul a … Citeşte tot
Drumul prin pustiu
„Renunțarea la comunism nu presupune doar renunțarea la retorica comunistă, dar și la acel sistem instituțional care a stat la baza lui.” Prof. Herbert Schambeck Niciodată nu am fost un partizan al democrației plebiscitare. Am considerat mereu că referendumurile, ca exercițiu democratic, … Citeşte tot
Republica Moldova, un stat de drept suspendat
Luni, Curtea Constituțională, pentru a patra oară, a suspendat Președintele Republicii din exercitarea competențelor pe care le are în procedura remanierilor guvernamentale. Imediat după pronunțarea Hotărârii CCM, am fost contactat de mai mulți colegi constituționaliști din afara țării, inclusiv de … Citeşte tot
Alexandru Tănase a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale
4-10-2011
Alexandru Tănase a fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia...
Citeşte ştireaAlexandru Tănase a participat la aniversarea a 15-a a Curţii Constituţionale a Letoniei
30-09-2011
Judecătorul Alexandru Tănase a participat la Conferinţa internaţională dedicată...
Citeşte ştirea(interviu) Alexandru Tănase: eventualitatea unor alegeri anticipate nu ţine de norma legală, ea ţine de situaţia politică la moment
24-09-2011
Zile numărate. Atat i-ar mai rămâne actualului Parlament pentru a alege un şef...
Citeşte ştireaAlexandru Tănase: Până la eliminarea deficienţelor de sistem din actuala Constituţie, justiţia constituţională rămâne a fi un element cheie al echilibrului instituţional şi social din Moldova
2-07-2011
În perioada 1-2 iulie curent, o delegaţie a Curţii Constituţionale a Republicii...
Citeşte ştireaMedia
- A. Tănase: Trebuie să dăm afară 80% din judecătorii CSJ (04/04/2011)
- VIDEO TIMPUL.MD: Alexandru Tănase susţine schimbarea sistemului electoral în unul mixt (15/03/2011)
- Legea antidiscriminare şi limba de stat (15/03/2011)
- Порядок по-грузински. Как из ничего создать эффективное государство: грузинский опыт реформы правоохранительных органов (08/08/2010)
- Supraîncărcarea cu dosare – soluţii (08/08/2010)
- Privesc.eu: Înregistrare briefing A. Tănase: Cererea depusă de Oleg V. la CEDO (27/07/2010)
- Mai multe ştiri media