• Caută

Azi,

Libertatea de exprimare şi strigătul „Foc!” într-un teatru aglomerat

Scris la data de de catre Alexandru Tănase

A_Tanase_cropLibertatea de exprimare, simplist vorbind poate fi definită ca un drept de a primi sau de a comunica informaţii liber şi fără amestecul autorităţilor. Am convingerea că încălcarea dreptului la liberă exprimare, indiferent de motiv, este ceva periculos şi niciodată necesar. Cu toate astea, la fel ca şi în cazul altor libertăţi, aceasta nu poate fi tratată ca fiind una nelimitată, ci mai curând ca o libertate plasată în interiorul unor limite. În acest context, libertatea de expresie a unei persoane trebuie respectată atâta timp cât ea nu provoacă un rău altui individ sau societăţii în ansamblu. În acelaşi context, al limitelor libertăţii de exprimare, încercăm să înţelegem care este limita de toleranţă într-o societate democratică a unui discurs agresiv.

În Statele Unite ale Americii este antologică expresia "a striga „foc!” într-un teatru aglomerat" (Shouting fire in a crowded theater). Majoritatea americanilor nu cunosc originea ei, unii fiind convinşi că autoratul ar aparţine Părinţilor Fondatori ai SUA. Atunci când vorbim de libertatea de exprimare, originea acestei fraze devine şi mai interesantă.

Expresia "a striga „foc!” într-un teatru aglomerat" aparţine judecătorului Oliver Wendell Holmes Jr., unul dintre cei mai respectabili şi liberali judecători din istoria SUA. După intrarea SUA în primul război mondial, Congresul SUA a adoptat Legea federală despre spionaj, cunoscută mai mult ca The Espionage Act of 1917. Potrivit acestei legi, au fost incriminate mai multe acţiuni, printre care şi propaganda de eschivare de la recrutarea în armată. În consecinţă, guvernul a operat mai multe arestări, printre care şi cea a lui Charles Schenck, secretarul Partidului Socialist din America.

Charles Schenck a tipărit şi distribuit tinerilor, potenţiali recruţi, peste 15 mii scrisori în care afirma că recrutarea militară obligatorie reprezintă o forma a robiei, interzisă de cel de-al treisprezecelea amendament la Constituţia SUA (prin care se abolea sclavia şi se interzicea munca forţată). Liderul socialiştilor i-a chemat pe tinerii recruţi să nu se lase intimidaţi de autorităţi şi să-şi apere drepturile lor constituţionale. Mai exact, Charles Schenck nu a agitat atât împotriva participării SUA în primul război mondial, cât împotriva legii care impunea recrutarea obligatorie, solicitând tuturor ca să trimită petiţii Congresului SUA pentru anularea acestei legi.

În consecinţă, Charles Schenck a fost încarcerat, iar în final dosarul a ajuns să fie judecat de Curtea Supremă de Justiţie a SUA. La 3 martie 1919, Curtea Supremă a statuat următoarele: în cazul în care cuvântul reprezintă un pericol clar şi iminent („clear and present danger”), statul are dreptul să-l limiteze. În consecinţă, Curtea Suprema de Justiţie a decis, în unanimitate, că acţiunile lui Charles Schenck nu beneficiau de protecţia dreptului la libera exprimare garantată de Primul Amendament la Constituţia americană. Charles Schenck a fost condamnat pentru propaganda antimilitară, iar hotărârea în cazul Schenck v. Statele Unite a devenit precedent judiciar, până în anul 1969 (Schenck v. United States, 249 U.S. 47 (1919)).

Textul hotărârii în cazul Schenck v. Statele Unite a fost scris de Judecătorul Oliver Wendell Holmes Jr., care, după cum am menţionat mai sus, este considerat şi unul dintre cei mai liberali judecători în istoria SUA. Anume lui Oliver Wendell Holmes Jr. îi aparţine expresia, devenită antologică: cea mai strictă protecţie a libertăţii de exprimare nu va proteja o persoană care strigă în mod mincinos "Foc!" într-un teatru aglomerat, cauzând panică, iar publicul să se calce în picioare în graba către ieşire.

 Oliver_Wendell_Holmes_Jr_circa_1930-edit[Oliver Wendell Holmes Jr.]

Este cazul să menţionez că acesta a fost acel caz singular, în care toate părţile au fost de acord că dreptul la liberă exprimare nu este la fel de important ca alte drepturi.

Şi mai curioasă este istoria cum hotărârea în cazul Schenck v. Statele Unite a încetat să mai fie precedent judiciar.

În vara anului 1964 un oarecare Clarence Brandenburg, lider al Ku Klus Klan-ului din Ohio, a invitat un reporter de la televiziunea din Cincinnati la o adunare a acestei organizaţii. La această adunare Clarence Brandenburg a ţinut un discurs în care se făcea referinţă la posibilitatea de răzbunare (în original "revengeance") împotriva "negrilor", "everilor" şi celor care îi sprijină pe aceştia. În discursul său, Brandenburg afirma că "preşedintele şi congresul nostru continuă să suprime albii" şi a anunţat planul de a organiza un marş la Washington la 4 iulie (ziua independenţei SUA). În consecinţă, Clarence Brandenburg a fost condamnat în baza legii care interzicea propaganda crimelor, sabotajului, violenţei şi metodelor ilegale pentru efectuarea reformelor politice şi industriale.

Curtea de Apel şi Curtea Supremă a statului Ohio au menţinut condamnarea. În consecinţă, cazul Brandenburg v. Ohio - 395 U.S. 444 (1969) a ajuns pe masa judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie a SUA.

La acel moment, deşi de la apariţia precedentului judiciar în cazul Schenck v. Statele Unite a trecut mai bine de jumătate de secol, acesta era în vigoare. Cu toate astea, Curtea Supremă de Justiţie a SUA (şi de această dată în unanimitate) a decis că discursul lui Clarence Brandenburg este protejat de primul amendament la Constituţia SUA. Cel mai interesant element este argumentarea Curţii Supreme de Justiţie, care de fapt a stabilit o nouă practică judiciară, şi anume: Primul amendament la Constituţia SUA nu va proteja doar acele mesaje (cuvinte) de natură să genereze acţiuni ilegale iminente (imminent lawless action). În acest mod, hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a SUA în cauza Brandenburg v. Ohio a modificat precedentul stabilit în cazul Schenck v. Statele Unite, unde se vorbea de existenţa unui pericol clar şi iminent (clear and present danger). Anume acest precedent este folosit şi astăzi în SUA la judecarea cazurilor care vizează dreptul la libera exprimare.

În încheiere, aş vrea să menţionez opinia separată a Judecătorului William Orville Douglas în cazul Brandenburg v. Ohio. Acesta a citat expresia Judecătorului Oliver Wendell Holmes Jr., menţionând că discursul lui Brandenburg poate fi comparat cu strigătul „foc!” într-un teatru aglomerat. Problema rezidă în următoarele: care cuvinte sunt echivalente cuvântului „foc!” şi care nu.

Prin urmare, nu există nici o îndoială că este inadmisibil să strigi „foc!” într-un teatru aglomerat.

Comentariile sunt închise.

comenteaza

Din activitatea politică

ultimele ştiri şi noutăţi

Alexandru Tănase a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale

Alexandru Tănase a fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia...

Citeşte ştirea

Alexandru Tănase a participat la aniversarea a 15-a a Curţii Constituţionale a Letoniei

Judecătorul Alexandru Tănase a participat la Conferinţa internaţională dedicată...

Citeşte ştirea

(interviu) Alexandru Tănase: eventualitatea unor alegeri anticipate nu ţine de norma legală, ea ţine de situaţia politică la moment

Zile numărate. Atat i-ar mai rămâne actualului Parlament pentru a alege un şef...

Citeşte ştirea
Urmăreşte-i activitatea
acum şi pe conturile:
Twitter Alexandru Tanase si Facebook Alexandru Tanase